Care e treaba cu “pomenirea” la slujbe a înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române !?

Au fost multe discuții pe tema pomenirii la slujbe a conducerii BOR. Mulți preoți și călugări au încetat să îi mai pomenească la slujbe din cauză că – în opinia lor, au trădat puritatea dogmei ortodoxiei, semnând declarațiile comune ale “Sinodului tâlhăresc din Creta”.

Treaba e serioasă. Patriarhia îi vânează pe “răzvrătiții” care îndrăznesc să nu-i mai pomenească la slujbe pe înalții ierarhi ai BOR și în general îi și cam decad din preoție, dacă nu se supun și nu reâncep să își pomenească la rugăciune superiorii.

Unii spun că e vorba de o chestiune ce ține de “unitatea credinței” și că nu îi este permis unui “mădular” al trupului lui Hristos, care este Biserica, să fie în dezacord cu “gura”,adică prea-fericiții de la vârful ierarhiei.

Alții o văd ca pe o problemă de autoritate. Nu te pomenește la rugăciune, înseamnă că s-a dezis de tine, adică nu îți mai respectă poziția în ierarhie.

Eu o văd ca pe o chestiune de “mana”. Termenul de mana este folosit în literatura fantasy, dar și în jocurile gen World of Warcraft și desemnează agea energie a magiei de care ai nevoie pentru a face vrăji puternice. Mana se acumulează de obicei prin concentrarea rugăciunilor adepților zeității respective.

Mana este centrul ficțiunii Zei Americani a lui Neil Gaiman, în care vechii zei reușeau să supraviețuiască în lumea noastră doar dacă li se aduceau rugăciuni.

În viziunea mea, Patriarhul Daniel și toată liota de preafericiți din Sfântul Sinod, sunt doar niște personaje de tipul Sfântului Sisoe din nuvela lui George Topârceanu, care simt nevoia să se scoboare printre muritori, din Paradisul dealului Patriarhiei, pentru a aminti muritorilor de rând de existența lor și a fi “pomeniți la călindar” cum se cuvine, pentru “minunile” pe care le fac.

Ei își justifică existența și își trag puterea din pomenirea la rugăciune, la fel ca și zeii americani ai lui Gaiman. Fără rugăciunile norodului, puterea lor pălește, căci ei știu că puterea reală nu este cea politică sau financiară, ci cea exercitată asupra oamenilor, asupra conștiințelor. Căci a avea bani sau putere politică nu sunt decât forme de exercitare indirectă a Puterii. Adevărata putere există doar în oameni, în ceea ce ei cred cu adevărat, iar cei ce se află în centrul credinței mulțimilor sunt adevărați idoli, zei pe Pământ.

Așa că nu trebuie să ne mire faptul că înalți ierarhi ai BOR pot ierta preacurvia, sodomia, malahia, lăcomia, masoneria, securismul și lichelismul slujbașilor bisericii, dar nu pot ierta “nepomenirea” lor la rugăciune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *