Feed on
Posts
Comments

Invariabil, la orice eveniment, miting sau protest vezi și câte un susținător al regalității. Am fost întrebat care este opinia mea despre regalitate și ideea ca România să înlocuiască republica parlamentară prezidențială cu monarhia constituțională.

Voi analiza ideea de monarhie în România din perspectiva viabilității acestei posibilități, dar și a avantajelor și dezavantajelor pe care le poate oferi.

Monarhia constituțională este forma de guvernare monarhică în care șeful Statului este regele, ales sau ereditar. Istoria monarhiei pornește de la conceptul de rege ca „uns al lui Dumnezeu”, menit să conducă poporul în acord cu legile umane și divine. Regele a fost pentru multă vreme atât deținătorul puterii religioase cât și a celei laice, exercitând prerogativele de lider spiritual dar și uman. Cel mai cunoscut rege din istorie este regele David al poporului evreu, care exprimă foarte clar această dublă calitate de sacerdot și lider politic.

În monarhia franceză, regele era (încă) creditat a avea puteri spirituale, vindecătoare, la anumite momente (sărbători religioase), când simpla lui atingere putea vindeca tot soiul de boli.

După revoluția franceză și apoi cea bolșevică, regimurile monarhice europene tind să dispară, cu excepția câtorva țări.

În prezent, în puținele regimuri monarhice existente în lume, regele are un rol mai degrabă decorativ, puterea politică fiind exercitată fie de Parlament (cum este cazul Marii Britanii), fie de guverne autoritare, de tipul juntei militare ce conduce în prezent Malaezia.

Deci monarhia ca instituție nu garantează automat bunăstarea poporului, cum susțin unii adepți ai monarhiei de pe la noi, ci mai degrabă un gen de continuitate ce tinde să confere stabilitate și legitimitate sistemului democratic în care politicianul este un actor de moment, cu contract pe 4 ani.

În România, monarhia a fost instaurată ca garanție a legăturilor și apropierii de casele regale europene, pentru a contracara pretențiile teritoriale ale vecinilor.

În opinia mea, în prezent monarhia nu mai poate reveni în România deoarece lipsește necesitatea actuală a unei astfel de schimbări fundamentale. Revenirea la monarhie nu oferă României nici un avantaj serios pe plan intern sau extern, diplomatic, în condițiile în care fostul rege Mihai este pe moarte (dacă nu cumva este mort deja), iar cei care i-ar putea urma în linia de sânge nu întrunesc calitățile necesare acestui rol de suveran al unei țări.

În condițiile în care tinerii cer simplificarea sistemului de guvernare în sensul eliminării structurilor politice și al polilor de putere ce s-a dovedit că au făcut atât de mult rău României, prin jaful sistematic și abuzul de putere, este greu de crezut că românii vor accepta reântoarcerea la un sistem arhaic, greoi, care poate legitima transferul de putere în mâinile unor persoane singulare, potențial corupte sau tiranice.

De aceea cred că monarhia va rămâne în România un simplu vestigiu al istoriei, o instituție de muzeu care va dispărea odată cu moartea ultimului rege. Forțarea revenirii la monarhie, de pe poziții discutabile, poate da naștere unor revendicări de tip hilar care vor arunca în derizoriu imaginea morganatică a acestei instituții. Să nu îi uităm pe auto-proclamații regi și împărați ai țiganilor, ajunși deja la a doua generație, pe care autoritățile române îi tolerează în egală măsură cu fosta Casă Regală a României.

Personal, nu cred în monarhie ca soluție politică la impasul moral pe care îl trăim la acest moment. Românii nu pot uita trădarea de către monarhie a Mișcării Legionare, singura șansă reală pe care România a avut-o pentru a face față instaurării comunismului. Chiar și în exil, în cei 45 de ani de ocupație comunistă, Casa Regală a României nu a făcut nici un efort pentru a coagula o mișcare de rezistență a românilor din străinătate, uniți în jurul regalității. Dimpotrivă, regele și-a trăit liniștit toți acești ani, ca un simplu particular, fără să facă nici un gest – măcar declarativ, de simpatie sau regret în favoarea țării care i-a fost patrie și căreia i-a fost conducător. În atare condiții, eventualele pretenții de revenire la monarhie din partea Casei Regale ar fi lipsite de justețe dar și de moralitate, căci regele Mihai a făcut dovada unui singur lucru: că a știut să își respecte cuvântul dat regimului comunist, păstrând o neutralitate dubioasă față de ororile la care a fost supus poporul român de acest regim criminal.

Personal, nu știu dacă regele a plecat cu vagoane cu aur sau opere de artă, dar știu cu certitudine că nu a făcut nimic să lupte împotriva comunismului. Un rege care se lasă decorat de inamicul țării sale nu poate fi considerat un patriot, ba dimpotrivă.

Chiar dacă sunt voci care îi scuză gestul prin prisma tinereții și lipsei de experiență, personal consider că cel care îmbracă o haină militară, indiferent de vârstă, trebuie să înțeleagă în primul rând semnificația ei: aceea de ostași în slujba patriei, de luptător împotriva inamicilor țării.

De aceea consider că Regele Mihai poartă pe umerii săi responsabilitatea pentru milioanele de români uciși și torturați în temnițele comuniste, care au crezut în instituția regalității și au fost trădați de ea.

loading...

Leave a Reply