Odă închinată lui Gregorian Bivolaru

Deoarece “cota” de credibilitate a lui GB în rândul cursanților scade dramatic de o vreme încoace, au fost unii care au simțit nevoia să îi înalțe o odă în stil neo-comunist “mărețului cârmaci” al destinelor spirituale ale discipolilor săi.

Prezint mai jos încercarea literară ratată, ce frânge pe genunchiul sănătos la penibilului orice tentativă de metrică și prozodie, apărută pe yogaesoteric.net.

O postez aici până nu dispare, retrasă de simțul sănătos al ridicolului rămas în vre-un admin adormit.

În fiecare zi ești fericit

Lui Gregorian BIVOLARU

Cum nimeni nu-i profet în țara lui,
Cum, azi, minciuna pare adevăr,
Cum inima e luată în răspăr,
Iar cei flămânzi depind de cei sătui,

Nu-i de mirare că de-atâția ani
Ești ținta celor ce te vor distrus, pierdut,
Crezând c-odată te vei da bătut
În temnițe, vegheat de șarlatani.

Ți-au pus, în cârcă, pe nedrept o tolbă cu păcate,
Te-au umilit adeseori în fața lumii-ntregi,
Ei – autoproclamați supremii regi –
Au scos, din uz, ideea de dreptate.

Pe cei ce te iubesc, nu-i lasă-n pace,
Și-i urmăresc de parc-ar fi ciumați,
Ai întunericului satanic bieți argați
Sunt ei înșiși prizonieri în propria lor carapace.

Tu, însă, le-ai zâmbit, plin de compasiune ca de-obicei,
Și te-ai rugat Bunului Dumnezeu să poată înțelege
Căci, vrând-nevrând, cândva, tot vor culege
Răul ce-au semănat, fiindcă degeaba se cred zei!

Chiar dacă trupește ești închis, tu tot ești liber,
Căci spiritul tău nu va putea fi niciodată-ngrădit,
Și-n fiecare zi cu Dumnezeu ești fericit,
Și-n fiecare dintre noi tu chemi un înger

Pe umerii tăi vaști cât Universul
Al cărui fiu vei fi în Veșnicie!
Eliberat din cea mai grea robie
A celui rău, pot scrie, iată, versul

Pe care ți-l trimit pe-alei de stele,
Simțindu-mă mai pur și mai ușor,
Fiind pregătit să te-ntâlnesc cândva pe-un nor,
În vremurile-acestea tot mai grele.

Dar va veni, cândva, și ziua-n care
Cei, astăzi, orbi, te vor vedea așa cum în tainica ta realitate ești,
Și-apoi, smeriți, în noul București
Îți vor cădea, în lacrimi, la picioare

Și îți vor cere, în mod sincer, să îi ierți,
Că, în sfârșit, și-au regăsit cărarea
Tot rătăcind, de secole, spre zarea
Atâtor generații de-nțelepți.

Tu îi vei lua în brațe și-i vei duce
Departe de ce-a fost, vreodată, rău,
Iar ei, văzând Lumina dumnezeiască cea ascunsă-n hău,
Vor ști că poartă fiecare-o cruce

Mai grea sau mai ușoară, după caz,
Din lemn de nuc, mesteacăn ori stejar,
Pân’ dobândesc, din Ceruri, Sfântul Har,
Ce-i poartă,-n bucurie, spre extaz!

C. C.
Cluj-Napoca, 19 februarie 2017

Și pentru egalitate de tratament, public și “replica” literară, tot în 12 strofe ca și precedenta, semnată pentru conformitate, de MR din București.

Lui Gregorian BIVOLARU

 

Eram copii când te-am aflat pe tine,

Pleșuv deja, ieșit din pușcării

Unde te înfundaseră pe bune,

Pentru tot felul de pornografii

 

Aveai aureolă de yoghin,

De disident și anticomunist,

Chiar dacă-a te asculta era un chin,

Cu toții rămâneam… ca la dentist

 

Ți-am pus în palme viața noastră toată,

Și-ncrederea-n destinul spiritual

Urmându-te cu încrederea cea oarbă

Spre al Eliberării țel final

 

Ne-ai dat asane, tehnici, paranayama

Ne-ai învățat profund să medităm

Însă n-am fost pe fază, să luăm seama

Că pentru tine, noi nu prea contăm

 

Ne tot certai că n-avem rezultate,

Larvari, stupizi, tâmpiți ne denumeai,

Cu zeci de ani de practică în spate

Și vina tot pe noi o aruncai

 

Cand, rând pe rând ți-am părăsit gruparea,

Dezamăgiți de tristul tău regres,

Ne-ai acuzat de demoni și-alte alea,

Și că minciuna nu ți-am înțeles

 

E omenesc să-ți placă cu minore,

Plăcerilor să te dedai ades,

Să le aștepți când vin de după ore

Să le dai “lecții” și mult BTS.

 

E omenesc să-ți placă banii și averea,

Să fii avut în lumea asta de săraci,

Dar nu-i normal să-nfrângi altora vrerea,

Muncindu-i gratis până-i bagi în draci.

 

Acum ceri grațiere, vrei dreptate,

Când după gratii iarăși ai ajuns

Dar Domnul nu cu bâta te va bate,

Ci cu-Adevărurile care le-ai ascuns

 

Ne-ai tot legat cu grele jurăminte,

Secretele murdare să-ți păzim,

Și ne-ai speriat, ca pe-unii fără minte

Minciuna s-acceptăm, să nu vorbim

 

Azi, când Justiția Umană și Divină,

Ți-au dat ceea ce meriți pe dreptate,

Te-ai transformat din mentor în victimă

Și-nerci să ne mai duci de nas – dacă se poate.

 

De vei ieși la noapte, peste-o lună,

Sau peste zece ani, indiferent,

Vechii cursanți de tine o să spună,

Că ai ieșit… la teste, repetent.

 

Eminescu să ne judece ! (dar, mai cu milă, dată fiind tema…)

 

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *