Dreptul la LINIȘTE

Avem din nou Sărbători. Învierea Domnului. În biserici, preoții țin slujbe, miruiesc, spovedesc și împărtășesc. Credincioșii țin postul, după puteri. Necredincioșii, ca mine, își fac doar o cruce mare, aprind lumânarea și spun Hristos a Înviat. Nespovediți și neâmpărtășiți. Ne doare pe careva că nu ne-am lepădat de povara păcatelor din trecut, prin spovedanie ? În goana după cumpărături, cu gândul la masa de Paști, în febra pregătirilor, nici nu ne mai pasă, uităm cu totul de suflet. Comuniunea cu Hristos prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui ?! Unii dintre noi, nici nu știm ce e aia. Le-am primit ritual, o dată la Botez și o dată la Cununie.
Și astfel, Învierea lui Hristos rămâne doar o vorbă goală pentru noi, căci în noi nu învie nimic. Ne bucurăm ca niște sclavi ai societății moderne, la gândul că avem câteva zile libere în care să trândăvim, îmbuibați, în fața televizoarelor sau la un grătar, și cam atât. La asta s-a redus pentru noi, ÎNVIEREA.
Dar desigur, Paștile sunt prilej bun de socializare. Așa că petrecem ore în șir trimițând tuturor mesaje pioase, pline de lumină, pace, bucurie și gânduri bune. Și așteptăm răspunsul tradițional la sutele și miile de “Hristos a Înviat” pe care îi aruncăm în stânga și în dreapta, să știe lumea că suntem creștini și ținem la tradiții, adică suntem oameni buni.
Pentru mine, acest Paști este un nou prilej de întristare. Căci văd încă o dată groapa spirituală în care mă aflu. Văd la ce distanță imensă mă aflu de Lumina Dumnezeiască. Și nu doar eu, ci și cei din jurul meu. Și prefer să mă retrag, departe de oameni, sătul în egală măsură de ipocrizia mea și a lor. De toate minciunile pe care mi le spun mie și altora. Dacă aș putea, aș pleca la un milion de kilometri distanță de mine și de voi, mincinoșii mei prieteni. Dar nu pot. Și mâine ne vom zâmbi încă o dată, voi mai fals, eu poate mai puțin, voi citi în continuare în ochii voștri minciunile, invidia, lăcomia și lipsa de bun simț. Și voi fi în egală măsură dezgustat de voi cât și de mine, căci ne merităm unii pe alții deoarece nici eu nu sunt cu nimic mai bun ca voi. Poate că singura diferență dintre voi și mine constă în faptul că eu sunt mai sensibil la ipocrizie și fățărnicie. Dar mă acomodez repede.
Marea păcăleală care ne face să ne suportăm pe noi înșine este faptul că FĂRĂ EXCEPȚIE, ne credem mai buni decât cei din jurul nostru. Nu contează la ce. Eu, la scris, spre exemplu.
Aerul secret de superioritate și condescendență cu care îi abordăm pe ceilalți are o duhoare oribilă ce nu e depășită decât de invidia cu care îi privim pe cei pe care suntem forțați să îi vedem ca fiindu-ne superiori.
De aceea, îi înțeleg pe asceții care fug de oameni ca de o duhoare puturoasă, căci ei sunt cei mai sinceri dintre noi, pământenii.
Am ajuns într-un asemenea hal de intoleranță față de această “duhoare” umană, încât în rarele mele momente de sinceritate, cum sunt cele de sărbători, devin sălbatic, antisocial, sunt dur, tăios și expeditiv cu cei din jur, neplăcut ca prezență și prefer să mă izolez de oameni.
Nu vă faceți griji. Odată ce suferința provocată de Lumina Lui va trece, mă voi întoarce la minciuna de zi cu zi.
Hristos a Înviat ! Însă în mine, nu, din păcate. Am rămas tot eu, cel vechi și plin de defecte. De aceea, nu vă transmit această urare, căci știu că v-aș obliga să mărturisiți mincinos, că Adevărat a înviat, și în voi, ceea ce știu că nu e cazul în marea voastră majoritate. De aceea, am o singură salutare pentru voi. O rugăminte: să mă iertați pentru toate minciunile, ura și ipocrizia de care am dat dovadă față de voi, cei care mă cunoașteți. Nu pot promite că nu voi mai face pe viitor, din păcate asta e natura mea umană. Promit însă că mă voi strădui în continuare, să fiu mai aproape de Lumină.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *