De mică a avut o problemă cu cei din jur. Percepea bătrânii și vârstnicii din jurul ei ca pe niște copii. Cu cât mai bătrân, cu atât mai copil. Fusese o vreme preferata lor, căci prin faptul că îi vedea și îi trata ca pe niște copii, prieteni de joacă de vârsta ei, reușea să le trezească amintirea vie a vârstei inocenței. Apoi, pe măsură ce a crescut, a prefera oameni tot mai tineri… proporțional cu înaintarea ei în vârstă.

Primul ei iubit a fost un tip tomnatic, la vreo 50 și ceva de ani, în care ea vedea un adolescent de vârsta ei.

Pe măsură ce anii treceau, preferințele și prieteniile i se schimbau în funcție de vârsta interioară a celor din jur, pe care o percepea invers proporțională cu vârsta reală a persoanelor respective. Nu reușea să relaționeze decât cu oamenii pe care îi percepea interior ca fiind de vârsta ei. Ceilalți o bulversau.

Din acest motiv nu avea prieteni stabili, ci tranzita către persoane diametral opuse ca vârstă, în care ea percepea persoane de vârsta ei.

Însă pe măsură ce se apropia de apogeul vieții ei, diferențele între vârsta reală și cea percepută au început să scadă, astfel că a descoperit uimită că se poate înconjura de prieteni normali, care nu arată ca un obiect defocalizat, cu două contururi în loc de unul.

Pentru prima dată lumea căpăta o concretețe simplă, care nu o mai bulversa. Se putea bucura de viață, fără acea dihotomie a percepțiilor care o chinuise toată viața.

Era conștientă că în momentul magic al suprapunerii vârstelor obiectivă-subiectivă persoana respectivă se afla la jumătatea matematică a duratei vieții, pe care ar fi putut-o calcula cu ușurință, aflând vârsta respectivului și înmulțind-o la doi.

Însă evita povara obsesiei de a cunoaște exact cât va trăi o persoană. Când era mai mică și văzuse câteva persoane așa-cum-erau-ele, la suprapunerea perfectă a vârstelor, ea le explicase respectivilor cât mai au de trăit, iar când predicțiile ei se dovediseră corecte, oamenii o luaseră razna în jurul ei. Începuseră să o evite, de teamă să nu afle de la ea, fără să vrea vârsta la care vor muri.

Straniul ei dar stârnise controverse și în presă, fuseseră chiar și câțiva lunatici care o ceruseră de soție din dorința de a deveni celebrii. Alții încercaseră și îi monetizeze darul, căutându-i clienți cărora să le spună cât mai au de trăit.

În jurul ei se crease un curent de gândire, o filosofie existențialistă. Dacă continuarea existenței individului după moarte este incertă și nesigură, atunci drămuirea înțeleaptă a vieții devenea tot mai importantă. Deci a știi cât mai ai de trăit pentru a-ți organiza în mod eficient existența devenise o necesitate pentru secta care se crease în jurul ei.

Fără să vrea, devenise un soi de preoteasă a unui cult straniu de indivizi obsedați de timp, avizi să trăiască cât mai complet, mai intens.

Evadase din sectă atunci când propria ei vârstă trecuse peste suprapunerea cu vârsta biologică, ca o eclipsă de soarelui obturat de lună.

Fugise pe ascuns într-un alt oraș. Cu ajutorul banilor își construise o nouă identitate. Învățase să păstreze aparențele jucând teatru cu cei din jur, prefăcându-se că îi tratează conform aparenței lor fizice.

Își păstrase un singur prieten. Pe Solo, mentorul și sfătuitorul ei. Când l-a cunoscut, a realizat că nu reușea să îi vadă decât vârsta fizică. Vârsta lui interioară era ca un cumul al tuturor vârstelor omului.

Solo o analizase cu atenție și îi spusese:

– Problema ta provine de la faptul că ultima ta încarnare a fost în universul paralel al anti-materiei. Acolo totul se desfășoară pe invers, inclusiv fluxul temporal este inversat acolo. Dintr-o eroare, te-ai reâncarnat de partea cealaltă a oglinzii și trăiești în lumea materiei cu un suflet din antimaterie. Când percepi oamenii, percepția fizică obiectivă îi vede la vârsta lor reală din acest univers, în timp ce interior, subiectiv tu îi vezi așa cum sunt în universul antimateriei.

– Și cum pot scăpa de nenorocita asta de vedere dublă care îmi distruge viața ?

– Nu ai cum. Oricum e un mister cum sufletul tău din antimaterie reușește să rămână legat de trupul tău de materie. Din punctul de vedere al fizicii particulelor, această asociere sfiează tot ce știm despre legile naturii.

Era conștientă că va ajunge la vârsta singurătății, când discrepanțele percepute vpr fi atât de mari încât nu se va mai putea înțelege cu cei din jur, tot mai tineri, și mai tineri…

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *