Circula online o glumă cum că la români, sărbătoarea de Halloween vine mai târziu, mai exact pe 1 decembrie, de ziua naţională a României, când toate personalităţile lumii noastre culturale, artistice, politice şi religioase se deghizează în patrioţi şi naţionalişti.

Anul acesta, fenomenul este amplificat de pretextul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, motiv pentru care unii mai mari ai ţării se simt obligaţi să ”confirme” sindromul ”mândriei de a fi român”, mărind anemic punctul de pensie sau făcând recepţia simbolică a unei catedrale neterminate.

Deşi suntem un popor vechi, printre cele mai vechi din Europa, avem o ţară tânără din punct de vedere politic, iar asta a dat politicienilor noştri trecuţi şi actuali un sentiment de frustrare şi nesiguranţă, transpuse în politici ale compromisului.

Le dăm ungurilor plăcuţe bilingve în localităţile din Ardeal, după tot felul de criterii dubioase – căci dacă am aplica pe bune regula privind numărul etnicilor din localităţile respective, în foarte multe dintre ele denumirile ar trebui scrise în ţigăneşte.

Politicienii noştri sucombează discret în faţa ”valorilor europene” atunci când condamnă drept ”extremiste”, ”xenofobe” și ”naţionaliste” reacţiile sănătoase ale românilor în faţa politicilor imigraţioniste iraţionale ale europenilor. Tot ei ne fac ”retrograzi” şi ”talibani ortodocşi” când respingem ideologia identităţii de gen, căsătoriile homosexuale şi transgenderismul.

Însă cum vine sărbătoarea naţională a României, îi vezi aliniaţi în tribunele oficiale, ţepeni şi sobri, cu cocarde tricolore în piept, ţinând discursuri pompoase despre mândria de a fi român, căci este momentul în care lupii trebuie să creeze turmei iluzia că fac şi ei parte din marea ceată necuvântătoare a votantului român.

Iar dacă afacerile şi voturile merg de minune mână în mână cu religia, tragem şi-o catedrală falnică, pentru că toată lumea are de câştigat: politicienii votează pe-o parte miliardele ce se alocă pentru catedrală, iar pe alta firmele lor vând Bisericii (la de zece ori preţul) materialele necesare construcţiei; Patriarhul e fericit că va rămâne în istorie drept ctitorul unei celei mai mari catedrale ortodoxe (cu cel mai mare clopot), başca a unei televiziuni şi post de radio, plus partea leului din şpăgile ce le iau preacucernicii îndrituiţi cu construcţia; iar noi, dreptcredinciosul popor român, ne alegem cu mândria că îi ajungem din urmă (la catedrale !) pe europeni, chiar dacă ei şi le-au făcut pe-ale lor acu 800-1000 de ani.

Ca să înţelegem de ce politica PSD-ului a mers mereu în tandem cu Biserica, ar trebui să înţelegem un fenomen de care mai marii celor două prea-sfinte instituţii sunt conştienţi pe deplin: cu cât un popor este mai sărac, mai bolnav şi mai obidit, cu atât el îşi va pune speranţa în Puterile Cereşti, căci nu are altă alternativă. De aici şi cercul vicios în care ne aflăm în România: popimea îndeamnă ”turma” credincioşilor să voteze cu PSD; PSD finanţează Biserica Ortodoxă. Şi invers: PSD sărăceşte pulimea, iar pulimea umple bisericile, disperată de lipsuri şi nevoi, căutând alinare la Dumnezeu. Este o schemă WIN-WIN, în care câştigă toţi: şi politicienii, şi Biserica. Mai puţin românii, dar hei, ei îl câştigă pe Dumnezeu – e şi asta o chestie, nu !? Că lucrurile stau aşa, ne-o spune chiar Patriarhul Daniel, într-un interviu în care ne spune că să fii bogat nu e un lucru neapărat rău:„Bogăţia nu este rea în sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun”, şi că dacă eşti sărac, e chiar mişto: „sunt oameni săraci material, dar foarte bogaţi din punct de vedere spiritual. Au multă lumină adunată prin multă rugăciune, smerenie, participarea la sfintele slujbe, împărtăşirea cu sfintele taine şi prin cuvântul bun şi fapta bună”. 

Evident, îşi trebuie mult tupeu şi nesimţire să te plimbi cu maşină Mercedes de ultimă generaţie, să fii plin de aur şi diamante dar să-ţi permiţi să vorbeşti despre folosirea bună a bogăţiei în timp ce în jurul tău ţara geme de amărâţi disperaţi.

Desigur, la toate astea se adaugă mândria noastră de români care nu şi-au pierdut credinţa strămoşească, în vreme ce europenii au bisericile goale, în care ţin concerte şi evenimente culturale, atunci când nu le vând musulmanilor pentru a le transforma în mochei.

Ăsta este adevăratul motiv pentru care vom avea mereu clopote mari, dar autostrăzi puţine, preoţi mulţi dar salarii mici, politicieni bogaţi şi o majoritate la limita sărăciei. Pentru că în momentul în care laşi oamenii să prospere, ţara să crească şi să se dezvolte, pierzi controlul, devii Occident.

Nu vreau să fiu înţeles greşit: nu fac parte din rândul #rezistenţilor neo-marxişti atei, care miştocăresc şi relativizează orice idee de sacralitate. Spre deosebire de ei, eu vreau şi spitale dar şi catedrale, căci primele spitale lângă Biserică au crescut, din spiritul carităţii creştine.

Însă nici nu pot să tac, văzând cum credinţa în Hristos este folosită la nivel instituţional în tandem cu cea mai odioasă zonă a politicii, pentru a ţine în sărăcie şi mizerie un întreg popor. Desigur, vreau catedrală şi o privesc cu plăcere de câte ori trec pe lângă ea, ca pe un simbol al năzuinţei neamului nostru către Dumnezeu – şi nu al megalomaniei unora, cum a fost cazul clădirii învecinate, Casa Poporului. Însă mi-aş dori ca în spatele ei să nu se ascundă pofta de înavuţire şi putere a unora.

Aş vrea ca inaugurările să se facă la timpul lor, cu oameni veniţi din proprie iniţiativă, nu ca la manifestaţiile PSD-ului, aduşi cu autobuzele. Şi aş mai vrea să fim patrioţi şi dedicaţi binelui României în tot timpul anului, nu doar de ziua naţională. Vreau mai multă sinceritate şi mai puţină ipocrizie. Oare cer prea mult !?

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Shares