Iariv și Rachel

– o fantezie de Sandra Brown cu barbă

Zăcea într-un hamac, pe plaja unui băruleţ de pe malul mării, privind mijit, printe gene, apusul roşiatic. Departe de casă, de ai lui. Primise o binemeritată vacanţă, după încheierea chinuitorului stagiu militar în armata israeliană. La fel ca mulţi alţi camarazi proaspăt scăpaţi din serviciul militar obligatoriu, alesese drept destinaţie curativă pentru suflet şi minte, Goa, feerica insulă turistică a Indiei.
Observă un grup de tineri ca şi el, apropiindu-se de zona în care îşi avea hamacul. Erau gălăgioşi şi fericiţi, aruncându-şi replici în engleză. Recunoscu în grup un fost camarad dar şi o fostă combatantă, dintr-un pluton de femei. Odată recunoscut, fu înghiţit de grupul cel vesel precum un pescăruş de furtună. O mână ghiduşă îl răsturnase din hamac, în timp ce o alta îi întindea o sticlă de cola cu rom. Trase un gât iar amestecul rece îl învioră.
Se apropie apoi de el cel ce părea a fi liderul grupului, care îi întinse cu un aer grav, sacrificial, ceva ce semăna cu un joint de mărime considerabilă, fumegând alb, cu vălătuci şi mireasmă de căţuie.
– Trage un fum, n-o să regreţi !
– Ce ai acolo ? întrebă Iariv, curios. Ţigara respectivă, după aspect şi miros, nu părea să fie un ”cui” de tip clasic. Deşia avea forma conică a cunoscută, nu avea un înveliş de hârtie, ci părea formată din frunze rulate, legate strâns la bază cu o aţă de culoare roşie.
– Ceva special, obţinut cu greu – îşi lăudă, îmbietor marfa. Le-am primit de la un sadhu. Sunt consacrate şi binecuvântate de însuşi Shiva ! Nu ştiu din ce sunt făcute, dar ascetul respectiv părea foarte fericit şi împăcat de la ele. Mi le-a dat spunându-mi că cei binecuvântaţi de Zeu vor primi dristi – viziuni sfinte, dacă le fumează. Se numesc bindi. Noi am dat gata câteva, dar până acum nimic altceva decât chill de calitate. Bagă, o să-ţi facă bine. Pe Rachell au ajutat-o – şi arătă cu capul spre fosta combatantă. Involuntar privi spre ea iar ochii li se întâlniră pentru o secundă ce păru suspendată în Eternitate. Toată existenţa lui păruse să pregătească acest moment, să conspire la perfecţiunea şi frumuseţea lui.
Îşi întoarse privirea tulburat, păstrând în inimă ecoul emoţiei. Ştiu din acel moment că avea în faţa sa ceva special. Aşa că luă fără nici o reţinere ţigara oferită, şi trase din ea lent, umplându-şi gura cu fumul parfumat cu arome de condimente şi narghilea. Apoi insiră încet şi simultan, atât pe nas cât şi pe gură, diluând tăria ţigării cu aerul inhalat.
Sămânţa clipei de beatitudine pe care tocmai o trăise la îngemănarea privirilor, licări ca un mic soare strălucitor în inima lui, devenind rapid un foc ce-şi înteţea vâlvătaia, cuprinzându-l.
O vibraţie puternică îl străbătu din creştet până în tălpi, dilatându-l aidoma sunetului reverberând prin spaţiu, şi fu cât pe ce să cadă din picioare. Expiră tuşind, ca să-şi mascheze dezorientarea, apoi zâmbi către ceilalţi. Din fericire, nimeni nu observase nimic, în afară de Rachell, care se apropie, îi luă mâna în căuşul mâinii ei, şi-o duse la gură şi inspiră senzual, un fum, privindu-l fix în ochi, sorbindu-l dizolvându-l în ea, odată cu fumul.
Apoi îşi apropie, serioasă, faţa de faţa lui şi schiţă un gest de sărut, înclinându-şi ușor capul. El îşi apropie buzele, vrăjit, dar în loc de sărut, primi un fuior subţire, magic, de fum, pe care îl absorbi ca pe un fluid mistic, precum văzuse în reprezentările cuplurilor-divinităţi din patheonul hindus.
Sufletul ei pătrunse în el, ca un abur uşor şi se dizolvă în el, ca o picătură de lapte într-un pahar cu apă. Aşa că şi el continuă jocul, trăgând un fum şi expirând la un milimetru de buzele ei, lăsându-se absorbit în ea.
În acest joc de câteva secunde, îşi simţiră reciproc şi simultan pasiunea, dorinţa, dar şi rănile trecutului.
Iariv o luă de mână şi se depărtară câţiva paşi de grup, aşezându-se pe nisip. Îi privea fascinat chipul, contemplându-i tăcut frumuseţea. Rachell avea chipul străbunei al cărei nume îl purta, aşa cum era descris de rabini în poveştile Torei. O frumuseţe a deşertului, a vântului şi a soarelui arzător: ochi strălucitori ca doi cărbuni aprinşi, o gură senzuală, cu formă arcuită, cu un nas fin dar voluntar, cu nări subţiri, translucide, ce fremătau imperceptibil, dând chipului un aer plin de viaţă.
Iariv părea replica masculină a unui David. Avea acea frunte înaltă ce îi conferea un aer de nobleţe. Bărbia şi maxilarul erau fine, dar bine conturate, conferindu-i o atitudine de hotărâre reţinută.
Îi captură palmele în palmele lui, aşezându-le pe genunchii lor. Stăteau faţă în faţă, imobili precum două statui, privindu-se. Vântul îi aducea fire de păr ce îi mângâiau delicat faţa, ca o promisiune a atingerilor ei. Mirosul corpului ei, un amestec de vanilie cu nucă de cocoș, probabil de la loţiunea de plajă – îl umplea de fiori îmbătători.
Ea se smulse de sub vraja momentului scuturată ca de un fior, dar el nu-i permise retragerea ci o sărută încet, pe buze, topindu-i parcă şi ultima urmă de reţinere.
– Ochii tăi, ochi de căprioară, rănesc nepriceputul vânător – parafrază el poetic, spontan, în ivrit, cuvintele Împăratului David.
Ea îşi coborî privirea, ruşinată dar măgulită, iar el se lungi pe nisip, trăgând-o lângă el, într-o îmbrăţişare strânsă. Iar ea îşi psalmodie la ureche, din versurile ei preferate, ale nemuritorului Tagore: inima mea, pasăre a deşertului, şi-a găsit cerul în ochii tăi…
Apoi lunecă lângă el, cu capul pe pieptul lui, ascultându-i parcă ritmul respiraţiei, al inimii, la unison cu ritmul valurilor ce sărutau umed, ţărmul.
Priveau tăcuţi, îmrăţişaţi răsăritul din mare, al miticei luni indiene, ce ilumina până departe la orizont, nemărginirea oceanului.
Terminară de fumat bindi-ul iar efectul acestuia nu se lăsă mult aşteptat. O barieră tăcută căzu între trecut şi viitor, prinzându-i la mijloc, într-un prezent atemporal. Existau pur şi simplu, fără gânduri, speranţe sau vise, absorbiţi într-un unic moment ce se repeta la infinit.
Când reveniră, noaptea tropicală se lăsase peste plajă iar grupul se spărsese în cupluri sau mici grupuri aşezate ca şi ei, pe plajă, la mică distanţă unii de ceilalţi.
Iariv avu pentru câteva clipe sentimentul că trecuseră un milion de ani, reamintindu-şi lent cine este şi ce caută acolo. Se strecură abil de sub ea şi de deasupra, îi aplică un sărut pasional ţintuind-o la pământ. Apoi o ridică în braţe şi fugi râzând ca un nebun, spre bungalow-ul în care locuia, aflat la mică distanţă în liziera vegetaţiei ce mărginea plaja.
O dezbrăcă în întuneric, cu mâini fremătânde, cu luna martoră încercărilor lui stângace de desfacere a nodurilor sarongului purtat de ea.
Rămaseră tăcuţi, tremurând de emoţie, înveşmântaţi doar cu razele timide ale lunii, ce le poleia pielea cu magia ei. Se mângîiară simultan, parcă în oglindă, abia atingându-se, eterat, desenând conturul unui vis, trezind ecouri, frisoane şi gemete involuntare.
Apoi el îi luă capul în mâini, delicat, şi îşi apropie buzele de ale ei, sorbindu-i răsuflarea. Apoi alunecă cu răsuflarea pe gâtul ei, pe după urechi, pe ceafă, înfiorând-i pielea, ce tremura precum un animal viu, lovit de febră. O lăsă să se scurgă topită de plăcere, pe pat, şi apoi continuă jocul răsuflării, pe braţe, pe axile şi sâni, făcând-o să se cutremure de plăcere până la limita suportabilului, când se ghemui chicotind, îndepărtându-l. O sărută din nou delicat pe buze, iar apoi se lungii lângă ea, lăsându-şi mâna să-i exploreze formele. Sfârcurile i se înălţară electrizate, ca două bastioane semeţe, străjuind valea plină de promisiuni a pântecului ce cobora unduind. O mângîie şi apoi sărută e coapse, coborând încetişor spre scobitura ascunsă din spatele genunchiului, savurându-i gemetele. Îi gustă pielea delicată, cu limba, înfiorând-o. Dansul împletit al mângâierilor şi sărutărilor evolua natural, fără reţineri sau zone interzise, într-un act sublim de dăruire totală.
Iar atunci când ea îl răsturnă pe spate şi îl încălecă zâmbind şăgalnic, ştiu că este cel mai fericit om de pe Pământ. Pătrunse în ea, de parcă nu plecase niciodată de acolo, ci doar se reîntorsese acasă. Iar Ea se aplecă asupra lui, înecându-l, dizolvându-l în părul lung şi negru ca noaptea lui Kali, zeiţa întunericului şi a morţii. Se lăsă anenatizat, fără nici o împotrivire, una cu valul de beatitudine ce dansa liber, unduind în ritmul mişcărilor lor.
Iar când ea avu orgasm, se lăsă purtat spre Cer de plăcerea ei, ce culmină cu o uniune indescriptibilă în care se contopiră perfect. Când intensitatea trăiri se diminuă, erau un singur suflet în două corpuri: speriaţi dar şi plini de speranţă în acelaşi timp, îndrăznind să dărâne, cărămidă cu cărămidă, zidul care îi separa în lume. Încântarea şi încrederea crescură când descoperiră că împărtăşiseră aceeaşi realitate sublimă a uniunii diafane a sufletelor şi începură să-şi destăinuie reciproc trecutul, într-un caleidoscop de amintiri ce întărea sentimentul de apropiere.
Zorii îi găsiră îmbrăţişaţi, pe terasa bungalowlui, două inimi regăsite, vindecate. Şi atunci îşi promiseră ca orice ar fi, să nu uite.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer