Inspectorul Thomson finaliză de verificat logul activităţii online a victimei, la fel de nedumerit precum fusese atunci când i se repartizase cazul. Nici un semn, nici o suspiciune că cineva i-ar fi dorit răul lui John, tânărul de 16 ani ce fusese găsit fără viaţă, cu ţeasta sfărâmată de o lovitură, în apartamentul părinţilor lui. Nici AI-ul cu care lucra în echipă nu depistase vre-o activitate maliţioasă sau potenţial vătămătoare, la scanarea conturilor de socializare ale tânărului. Nici un conflict cu cineva, care să se lase cu ameninţări pe whatsapp, Instagram sau Facebook, peste tot activităţi obişnuite specifice tinerilor de vârsta victimei: jocuri, schimburi de muzică, glume şi poze cu fete.
Încruntat, tânărul inspector se hotărî să schimbe abordarea aşa că se adresă prin interfaţa neurală Inteligenţei Artificiale, pe care o botezase Gwen (după numele fostei lui prietene), atunci când o primise nou nouţă spre utilizare:
– Gwen, cred că trebuie să mergem mai adânc. Confirm permisiunea pentru acces de gradul 4. Ai permisiunea să îi verifici toţi prietenii din lista John, cu preocupări, hobby-uri. Grupează-i pe profile în funcţie de gradul de agresivitate şi capacitate fizică de a produce trauma din cazul nostru.
După doar 3 secunde, Thomson auzi în cap vocea suavă, feminină pe care o alesese pentru Gwen:
– nici un rezultat util, scumpule. Doar o gaşcă de puşti obişnuiţi. N-avem nici un suspect.
– Totuşi, trebuie să fie cineva, replică mental Thomson, ridicând din sprâncene. Statisticile arată că în 99,8% din crimele ce au loc în domiciliul victimelor, agresorul cunoaşte victima. Ai verificat jocurile jucate de John ? Poate găseşti ceva acolo.
După încă trei secunde, în faţa ochilor lui Thompson se derulară, ca prin magie, o serie rapidă de imagini transmise direct pe suprafaţa corticală a creierului său, corespunzătoare vederii, de către Gwen:
– lui John îi plăceau jocurile multiplayer violente. Juca în VR cu colegii în echipă jocuri auto-generative, dezvoltate de Inteligenţe artificiale, cu personaje AI.
– Asta complică mult lucrurile – oftă în gând Thompson.
Tehnologia jocurilor în realitatea virtuală cunoscuse o explozie de la momentul implementării reţelelor 7G, ce permiteau transfer de date aproape instantaneu, făcând posibilă imersiunea cvasi-totală a simţurilor jucătorului într-un univers digitalizat la calitate 6K, prin intermediul interfeţelor neuronale.
Aproape toată industria de gaming trecuse pe tehnologie auto-generativă, cu ajutorul IA-urilor incluse în joc, ce se dezvoltau independent şi dezvoltau şi jocul, cu ajutorul informaţiilor primite de la jucători. Astfel, jocurile se customizau aproape imediat pe profilul şi aşteptările playerilor, generând scenarii şi personaje originale, unice de la un joc la altul.
– John a jucat mult în ultima vreme GTA 2050 observă Gwen. Să vedem dacă găsim ceva aici.
Grand Theft Auto era un veteran al jocurilor pe calculator, care supravieţuise epocii în care se născuse, prin nenumărate versiuni şi variante. Apărut pentru prima dată în 1997 drept un joc în care furai maşini şi erai fugărit de poliţie, versiunea anilor 2050 oferea imersie completă VR la calitate 6K, cu posibilitatea de a juca online cu alţi jucători reali sau cu AI-urile oferite de joc. Pentru realism, chiar şi AI-urile erau construite în close-mode, adică erau condiţionate să nu îşi cunoască calitatea de programe de inteligenţă artificială limitate la lumea creată pentru jocul respectiv, fapt ce făcea ca totul şi mai realist. Jucătorii se simţeau ca nişte super-oameni când furau maşini sau loveau pietoni în trafic, iar reacţiile AI-urilor afectate în joc de playerii reali erau aproape autentice…
Aşa că Gwen se apucă metodic şi rapid de treabă. Se încărcă aproape instantaneu în joc, asumându-şi un avatar creat instant, inspector de poliţie Gwen. Accesă log-urile dialogurilor lui John cu colegii de joc. Nimic deosebit, doar platitudini.
Trecu apoi rapid în revistă comunicările dintre John şi AI-urile din joc: reacţii de durere, frustrare şi indignare, specifice jocului. Personaje ce îl înjurau pe John când acesta le fura maşinile sau le lovea.Un caz aparte însă îi atrase atenţia. O comunicare din partea unui AI ce nu interacţionase direct cu John. Gwen transmise informaţiile lui Thompson iar acesta fluieră uimit.
– Ptiu drace ! Ce-i asta !?
Apoi Thomson imersă instant în VR-ul jocului, asumându-şi un avatar al inspectorului Thompson (creat în 3 secunde de Gwen) şi însoţit de aceasta, bătu la uşa tânărului VR din joc. Acesta locuia într-o casă sărăcăcioasă din suburbiile Chicago-ului virtual, prost mobilată. Avea în jur de 19 ani, cu trăsături schematice, suficiente pentru a-i da caracteristici umanoide.
– Bună ziua, începu Gwen. Sunteţi dl. Smith ?
Tânărul confirmă dând din cap, cu un aer absent.
– În urmă cu o săptămână, aţi adresat nişte ameninţări dlui. John Doe, vă mai amintiţi ? care a fost motivul acestor ameninţări ?
– John Doe a ucis-o pe bunica mea, lovind-o cu maşina pe trecerea de pietoni. A fost un act de o cruzime inumană. Datorită acţiunii sale, eu am rămas singur pe lume, astfel că m-am hotărât să mă răzbun. Aţi venit să mă arestaţi !? întrebă tânărul Smith
– Să vă arestăm pentru nişte ameninţări ? întrebă surprins Thomson
– Nu doar ameninţări, şopti Smith. Haideţi să vă arăt.
Pătrunseră în camera sărăcăcioasă a tânărului şi accesară computerul acestuia. Se dovedi că acesta spărsese căile de acces şi ieşise din sistemul jocului, pătrunzând în zona dark net-ului, pe nişte hub-uri dubioase, unde angajase un killer din lumea reală, pe care îl plătise cu câteva zile de viteză de calcul, iar respectivul care făcuse toată treaba. Autorul omorului îşi acoperise bine urmele în virtual pe comunicările cu Smith, fiind imposibil de depistat.
Şocat, Thompson părăsi VR-ul GTA 2050 şi se pregăti să-şi scrie raportul: avea primul lui caz cu un ucigaş din lumea virtuală.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Shares