Sistemul era în criză dinainte de pandemia de coronavirus. O știam cu toții, o simțeam în gropile de pe șosele care refuzau să dispară în ciuda promisiunilor electorale, în spitalele promise și nerealizate, în autostrăzile rămase pe hârtie.

Ca popor, avem un simț special care ne spune când suntem mințiți și furați – și cu toate astea nu reușim să facem schimbări, indiferent de ceea ce votăm, de 30 de ani încoace. De ce ? Pentru că aparenta democrație de la noi ascunde mecanisme ale puterii reale ce nu pot fi schimbate prin vot. În realitate, în România există o dictatură mascată a unei minorități ce a acaparat puterea în anii 90, minoritate ce mimează valorile democratice, dându-ne iluzia nouă, celorlalți, că putem schimba ceva prin votul nostru.

Prin sistemul de legi atent construit, prin încrengătura de cârdășii, nepotisme și cumetrii, România ratează la fiecare ciclu electoral șansa unei schimbări reale, scoțând la suprafața politicii dâmbovițene spuma mizerabilă a tot ceea ce are mai fetid acest popor.

Am trăit pe pielea mea dezamăgirea iluziei dreptului democratic de a alege și de a fi ales, când am candidat pentru funcția de consilier al Consiliului Baroului București. În naivitatea mea, am crezut că mă pot încrede în cuvântul și principiile unor oameni pe care îi consideram apropiați, alături de care credeam că pot construi ceva. Oameni care cu prima ocazie s-au debarasat de mine, dar și de idealurile împărtășite în trecut, din dorința de a câștiga cu orice preț, sau de a mai prinde un nou mandat.

Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă şi nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine cazi luptând pe drumul onoarei.” – spunea un politician român interbelic, a cărui nume nu poate mai fi pomenit astăzi pe rețelele de socializare fără să fi acuzat de extremism.

Căci în zilele noastre, a mai avea principii și idealuri sunt atitudini de neiertat, ce duc la excluziune, atât de mare și de puternică a crescut lepra aceasta sufletească a foamei de putere și îmbogățire prin furt.

Așa se face că în campania electorală de anul trecut am rămas singur, iar toți cei cu care am crezut odinioară că alcătuiesc o echipă s-au întors împotriva mea. Atitudinea mea de abordare directă, fără menajamente a problemelor profesiei și implicit a celor ce stau în calea progresului și schimbării, a fost taxată drept extremistă de către unii care își datorau într-o oarecare măsură și mie, victoriile electorale precedente, când aceleași adevăruri ce azi supărau, făcuseră parte din programul lor de campanie.

Am avut totuși satisfacția să remarc că nu am fost singurul “nebun” care striga în gura mare că împăratul este gol și astfel am ajuns să mă apropii principial și chiar sufletește de oameni ce candidau în alte echipe (Alex Păun, Speranța Ungureanu), dar care își doreau cu sinceritate același lucru ca și mine: schimbarea celor ce ne țin pe loc, ruperea pânzei de minciună și ipocrizie cu care cei de la vârful profesiei își înconjoară activitățile.

Zgâlțâirea scaunului puterii prin adevărurile incomode aruncate public de mine și ceilalți doi colegi trebuie să fi fost una zdravănă, din moment ce s-a decis – în urma unui cvorum neconvingător ne-realizat, într-un final, ținerea alegerilor pe mai multe zile, la sediul baroului, cu urnele rămase nepăzite și ne-filmate – peste noapte. Astfel, rezultatul alegerilor nu a mai surprins pe nimeni: din 15 consilieri, 14 au fost realeși aceiași oameni. Oameni care nu-și făcuseră campanie electorală, nu prezentaseră rapoarte de activitate, nu încercaseră să convingă prin nimic electoratul. Oameni care au stat pitiți, tăcuți, toate campaniile (inclusiv cele anterioare), refuzând să răspundă la acuzele și întrebările legitime puse de confrați. Consilieri în funcție ce erau activi doar în ziua alegerilor, în holul Sălii Palatului, ciugulind voturi prin rugăminți mieroase dar insistente.

E drept că la nivelul conducerii UNBR, s-au produs câteva schimbări. Nou președinte, noi vicepreședinți, câțiva noi consilieri, unii chiar din pretinsa echipă reformistă. Oameni care astăzi, când avocatura este lovită de cea mai mare criză din istoria ei post-decembristă, fie tac mâlc, fie ne povestesc cât de greu le este și lor și că ar trebui să ne fie rușine că cerem barourilor, Uniunii, Casei de asigurări a avocaților sau Guvernului, să ne sprijine (fiind folosită în acest sens vocea colegei Mariana Draganoiu, sprijinită asiduu de eternul-consilier-în-funcție Mihai Tănăsescu, cel care în campanie tăcea mâlc).

Când și mai ales cum (prin ce magie) s-au transformat acești oameni “de bine” în cei pe care îi contestau acum nici un an de zile ? Cum de s-a ajuns ca echipa “reformistă” de la UNBR să ne repete – e drept, cu alte cuvinte, exact ce ne spunea fostul președinte UNBR, Gheorghe Florea anume că pentru avocați nu sunt bani și că dacă tot suntem profesie liberală, asta înseamnă că fiecare este pe cont propriu, iar cine nu rezistă în profesie, este liber să abandoneze roba și profesia de avocat !?

Observăm că sunt bani pentru baluri ale avocaților, zile ale avocaturii, plimbări pe la congrese sau vizite la alte barouri de prin străinătate, clipuri nerealizate și nedifuzate de 80.000 euro, sponsorizări de evenimente sportive, construcții faraonice de case de sănătate sau de vacanță de care beneficiază oricine – mai puțin avocații, bani pentru salarii și contracte păguboase de “recuperări creanțe” – dar nu sunt bani pentru ajutorarea, suportul confraților ce vor ajunge literalmente muritori de foame – dacă tribunalele nu-și vor relua activitatea. Iar asta în condițiile în care devine clar că nu vor mai putea fi posibile în acest an, congrese, baluri, evenimente sportive, plimbări cu amante prin țări străine !

N-am văzut nici măcar un gest de simpatie, de solidaritate a acestor lideri ajunși în vârful profesiei – față de colegii mai necăjiți. Ni se reproșează până și propunerea de a suspenda plata cotei de 11% din venituri sau a taxei minime lunare pentru cei cu venituri 0, iar asta în condițiile în care, nu doar în Europa ci în toată lumea, guvernele, cei de la conducere devin solidari cu cetățenii, asigurând compensații, scutiri și subvenții – inclusiv pentru avocați.

Dacă ar fi doar calculul bugetar rece al unor contabili care știu că nu-și pot permite luxul unei subvenții de criză, poate că aș înțelege demersul lor izvorât din responsabilitatea supraviețuirii sistemului. Însă observ aroganță, lipsă de empatie și chiar dispreț față de cei aflați în nevoie. Oameni care azi beau șampanie, uitând de unde au plecat, alături de cine beau acum un an, apă.

Chiar și așa, aș fi capabil să suport aroganța și superioritatea liderului capabil, chiar dacă lipsit de empatie. Însă de la acești oameni nu vine nici o idee, nici o inițiativă de a rezolva criza blocajului instanțelor. Ei așteaptă tot de la noi propuneri, vor să le facem noi munca pentru care sunt acolo, pentru care sunt plătiți chiar și azi, când noi ceilalți stăm blocați în case, fără nici un venit.

Era firesc ca pe linie de comunicare parlamentară și guvernamentală, să se propună prin decretul prezidențial de declarare a stării de urgență, completarea normelor de procedură civilă și penală astfel ca toate instanțele să rămână deschise iar activitatea judecătorească să continue prin folosirea mijloacelor electronice de comunicare la distanță – pentru toate procesele, nu doar pentru cauzele urgente, cum prevede actualmente decretul prezidențial. Lipsa acestor necesare măsuri demonstrează lipsa de inițiativă și de preocupare a mai-marilor noștri conducători – față de soarta avocaturii. Căci fiecare avocat, judecător sau procuror are un laptop, o tabletă sau un smartphone de pe care să poată intra online audio/video, pe o platformă de tip Joom, gratuită, unde procesele să poată continua cu părți prezente, asigurându-se astfel oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea proceselor din instanțe. Și astfel, criza ar fi depășită, nu ar mai fi nevoie de scutiri de taxe, ajutoare și subvenții.

Similar, în toate domenile de activitate blocate, se pot găsi soluții cu condiția ca cei de la conducere să își dorească cu adevărat continuarea activității.

Se spune că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită și probabil că această zicală este valabilă și pentru avocați. Învățăm din lecția amară a carantinei valoarea votului nostru, a deciziei de a ne încredința soarta în mâinile unor oameni nepotriviți să conducă – mai ales în vremuri de criză extremă. Cum schimbarea lor va putea veni doar peste ani de zile, la alegeri, nu ne rămâne de făcut decât să acționăm conform dictonului: dacă nu știți, vă învățăm. Dacă nu puteți, vă ajutăm. IAR DACĂ NU VREȚI, VĂ OBLIGĂM !

CategoryCauze Naţionale

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer