Scenariul ăsta cu 20 de mii de morti? Este una din variantele oficiale, dar e minim, asta e mizilic !” – declara în 2009  Adrian Streinu Cercel, pe atunci secretar de stat în Ministerul Sănătății, cu referire la gripa porcină. Singura problemă era faptul că pronosticurile apocaliptice ale dlui Cercel refuzau să se împlinească, în ciuda panicii și isteriei create prin mass-media de către autorități.

La acel moment, actorul Toni Tecuceanu a avut ghinionul să facă o gripă urâtă și să sune la 112. Salvarea l-a dus direct la Matei Balș, în ghearele directorului Streinu Cercel, care l-a și trimis pe terapie intensivă, unde a fost racordat la un ventilator pulmonar – procedură aplicabilă în cazul persoanelor cu insuficiență respiratorie severă. Întrucât tubulatura ventilatorului fusese sterilizată de mântuială (probabil că și soluțiile furnizate de Hexifarma au avut un rol decisiv în acest sens), Toni Tecuceanu a contractat o infecție intraspitalicească, așa numitul stafilococ auriu, devenit imun la antibiotice. Acest blestemat de stafilococ a colonizat rapid plămânii iar ulterior restul organismului slăbit de boală a lui Toni, iar actorul a murit cu zile pe mâna lui Cercel, umflat de tratamente antibiotice care nu-și făceau efectul.

Și-aici începe ordinăria. Deși rudele lui Toni (fratele și părinții) știau de ce a murit actorul (infecție intraspitalicească), au rămas șocați să-l vadă pe ecranele televizoarelor pe Streinu Cercel, cum face din Toni prima victimă a gripei porcine !

Cercel s-a folosit de imaginea lui Toni Tecuceanu pentru a isteriza populația și așa speriată și pentru a o determina să se vaccineze. Încălcând prevederile legii pacientului, Cercel a încălcat obligația de confidențialitate a datelor personale a pacientului, declarând în mod mincinos că Toni Tecuceanu a murit de gripă porcină !

Familia Tecuceanu devenise motiv de isterie națională, o bombă biologică ce îngrozea întreaga națiune și ca atare a fost supusă  oprobiului public. Vecinii îi ocoleau și le aruncau priviri piezișe. Ștergeau după ei cu spirt liftul și balustrada blocului.

A urmat apoi un lung șir de procese ale familiei Tecuceanu – împotriva lui Streinu Cercel și a Spitalului Matei Balș, familia cerând să îi fie comunicate informațiile medicale (fișa medicală a pacientului) și să demonteze astfel minciuna lui Cercel.

Implicațiile erau deja de ordin penal pentru Cercel, căci dacă s-ar fi dovedit că a mințit cu privire la cauza morții lui Toni, ar fi putut face obiectul unui dosar penal pentru alarmarea fără motiv întemeiat, în scopul creări unei stări de panică a publicului, dar și pentru nedeclararea infecțiilor intraspitalicești nosocomiale din spitalul pe care îl conducea, ce au avut drept consecință îmbolnăvirea și moartea unor pacienți.

Instanțele de judecată l-au absolvit pe Streinu Cercel de obligația de a comunica familiei Tecuceanu dosarul medical, iar presa a îngopat subiectul – astfel că adevărul despre moartea lui Toni Tecuceanu nu a fost făcut niciodată public în mod oficial.

 

Astăzi însă, ISTORIA SE REPETĂ !

Streinu Cercel aflat din nou la butoanele panicii naționale, așteaptă înfrigurat un nou pacient pe care să-l conecteze la ventilatoarele morții și pe care să-l declare victorios, drept prima victimă a pandemiei cu coronavirus.

Nu va conta faptul că, la fel ca și în cazul lui Toni Tecuceanu, testele de AH1N1 de atunci – coronavirusul de acum, au fost confuze în privința prezenței virusului în organism (două din trei au arătat că nu avea virusul gripei porcine). Ceea ce va conta este să depășim odată bariera psihologică a morții, un prim mort de coronavirus care să ne treacă de la teamă la panică și isterie, astfel încât să justifice măsurile ce vor urma: adoptarea legii vaccinării obligatorii (deși nu avem încă un vaccin pentru coronavirus !), microciparea celor vaccinați cu un nanocip smart, care să comunice autorităților dacă anticorpul dispare din organism și este necesară re-vaccinarea, limitarea libertăților fundamentale ale cetățenilor (eventual brățări cu cip, ca la pușcăriașii cu arest la domiciliu, pentru cei aflați în auto-izolare). Cu alte cuvinte, DICTATURĂ MEDICALĂ.

Iar presa, sub pretextul prevenției, pune și ea umărul la răspândirea panicii, comportându-se ca un veritabil ventilator social al fricii și morții, în loc să-și dea concursul la aflarea adevărului din spatele acestui război biologic planetar, îndreptat împotriva tuturor oamenilor planetei.

Nu e ciudat faptul că ni se cere să avem încredere într-un “specialist” de talia lui Streinu Cercel, pe care anchetele jurnalistice independente ale celor de la Rise Project îl defineau încă din 2018 drept omul ce sifonează banii din sistemul public de sănătate cu ajutorul unor boli inventate ?!

Cum se face că deși informațiile despre furăciunile familiei Cercel (tatăl și fiica cea mică, Oana) nu fac obiectul nici unui dosar penal de delapidare și înselăciune ?!

Riscăm ca România să fie condusă de indivizi certați cu legea, care au susținere și protecție ocultă și care vor avea puteri depline asupra noastră, sub pretextul că ne apără de pericole a căror dimensiune este exagerată intenționat. Și Doamne ferește să ajungi pe ventilator într-un spital românesc, căci nici astăzi directorii spitalelor nu declară infecțiile intraspitalicești, de teamă să nu le fie închise secțiile.

Scopul acestei pandemii de isterie globală este unul economic. Sistemul are nevoie de o recesiune serioasă pentru a fi restartat în condițiile dorite de arhitecții Noii Ordini Mondiale. Se dorește introducerea unei monede unice (dacă se poate la nivelul întregii planete), retargerea din circulație a banilor fizici (căci ne pot îmbolnăvi, nu-i așa ?!), măsuri extreme de control asupra libertății de mișcare și de exprimare – și toate acestea, desigur, spre binele nostru, al tuturor.

Singura șansă de a scăpa de capcana mortală a pierderii libertăților noastre este vindecarea fricii. Închideți televizoarele, stingeți radiourile. Opriți litania hipnotică a mass-mediei care vă toarnă în urechi panica și frica. Cu ce ne ajută că auzim mereu și mereu aceleași mesaje stereotipe de genul spălați-vă pe mâini și stați acasă, când economia se duce de râpă iar guvernanții nu fac nimic pentru a relansa activitățile – măcar la nivel instituțional ?

Devine tot mai clar că se dorește cu disperare blocarea totală a planetei pentru a crea acea criză planetară de care au nevoie elitele Noii Ordini Mondiale pentru a-și încheia planul ocult de dominație asupra lumii.

Imagineaza-ti ca pandemia va lua o amploare de 100 de ori mai mare.
Imagineaza-ti ca aceasta stare se prelungeste cateva luni.
Imagineaza-ti ca mii de firme si banci vor da faliment.
Imagineaza-ti ca toata productia interna de alimente a tarilor, va ramane in interiorul granitelor pentru consumul intern. Deci se stopeaza toate exporturile si importurile de alimente.
Imagineaza-ti ca inevitabil va urma o criza majora de alimente , deci foamete la scara planetara.
Imagineaza-ti ca in aceste conditii, utilitatile nu vor mai functiona, electricitate , apa curenta, etc..
Imagineaza-ti ca in urma celor mentionate mai sus, urmeaza o anarhie planetara.
Imagineaza-ti ca ¬guvernele¬ vor incerca sa anihileze anarhia cu soldati NATO si armatele interne.
Imagineaza-ti ca astfel cei de la butoane ti-au luat TOT, esti prizonier absolut pe planeta, fara nimic, fara nici un drept, fara hrana , fara apa, bolnav si supus obligat unui sistem nou provizoriu.
Imagineaza-ti ca nici cu tot aurul din casa nu vei putea cumpara un sac cu faina, sau orice altceva..
Imagineaza-ti ca atunci vei afla la ”stiri” ca mai multe state au hotarat crearea unui Guvern Mondial , pentru situatia de criza planetara.
Imagineaza-ti cum aceasta celula de ajutor planetar, numit Guvern Mondial, va da tarilor alimente si medicamente din stocurile dinainte pregatite pentru asa ceva.
Imagineaza-ti cum pentru hrana la copii vei sta la coada la cipare pentru a-ti putea primi ratia, caci cei necipati nu vor primi nimic, sub pretextul controlului impartirii hranei echitabil..

Imagineaza-ti cum toate popoarele vor privi cu speranta aceasta ”oportunitate”.
Odata instalat ”provizoriu” acest guvern, NIMENI nu va mai avea puterea de a-l inlatura.

Iar acum la urma , imagineaza-ti ca toate astea sunt facute intentionat de Guvernul Mondial deja existent, dar din umbra. Inca neoficializat, neaclamat, necunoscut de multi, de cei mai multi dintre dvs.

Oare ce este mai important ACUM: să moară câțiva bolnavi care oricum aveam probleme de sănătate preexistente, dar să supraviețuim economic, sau să stăm blocați în case – și să cădem în capcana pregătită de elita mondialistă ? Este momentul adevărului, trăim Apocalipsa în direct.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer